Loading...

Ultramaraton 105K

Punct Loc Tip Altitudine Dist. de la start [Km] Dist. până la finish [Km]
Start Cheia Start 883 0 97,1
P1 Culmea Buzăianu C,A 1156 3,78 93,32
P2 Valea Stânii C,A,R 965 8,13 88,97
P3 Curmatura Văii Stânii C,A 1436 19,7 77,4
P4 Cabana Ciucaș C,A,R 1613 23,7 73,4
P5 Vârful Ciucaș C 1954 25,6 71,5
P6 Pas Bratocea C,A,R 1276 30,4 66,7
P7 Vf. Grohotiș C,A 1749 39,7 57,4
P8 Vf. Ulita C,A 1512 44,1 53
P9 Stâna Nebunu C,A,R,S 1369 48,8 48,3
P10 Baraj Măneciu C,A,R 603 59,2 37,9
P11 Vf. Lui Crai C,A,S 1447 73,5 23,6
P12 Sub Tabla Buții C,A,S 1273 81,8 15,3
P13 Valea Stânii C,A,R,S 965 84 13,1
P14 La Răscruce C,S 1804 89,8 7,3
P15 Cabana Silva C,A,R,S 1277 92,8 4,3
Sosire Cheia Finish 883 97,1 0

(*) C– Post Control, A-Apă, R-post revitalizare, S-asistență Salvamont

Traseul pornește la fel ca traseul de maraton, urmând marcajul bandă albastră ce duce în Valea Stânii, prin culmea Buzăianu.

După ce trece de primul post de control și revitalizare, urcă susținut, pe poteca marcată cu cruce roșie spre Tabla Buții, până ce ajunge în drumul forestier marcat cu bandă roșie. De aici se coboară în Pasul Boncuța în drumul forestier ce merge spre Vama Buzăului; se merge pe acest drum (în stanga, spre Poiana Stânii), aproximativ 3 km, până la prima intersecție.

De aici facem dreapta și mergem pe vale pe marcajul bandă albastră, ce merge prin Cheile Văii Stânii, până în Curmătura Văii Stânii.

Din Curmătură, traseul trece pe partea nordică a culmii Văii Stânii, mergând pe lângă Izvorul Hoțului, loc în care ne putem realimenta cu apă.

Ținem în continuare traseul și după ce întâlnim un marcaj cu cruce albastră ce merge în Vama Buzăului și apoi unul cu cruce roșie ce vine din Culmea Gropșoarele, ajungem în Șaua Chirușca. De aici, în aproximativ 10 minute, suntem la Cabana Ciucaș, la al treilea punct de realimentare și control.

În continuare urmăm banda roșie spre Vârful Ciucaș, cel mai înalt punct al traseului, 1954m. Din vârf coborâm până în șaua Țigăilor și din acest punct părăsim traseul de maraton și continuăm până în pasul Bratocea.

Aici traversam DN1A și începem să urcăm spre munții Grohotiș, pe traseul marcat cu bandă roșie.

După un scurt urcuș domol prin pădure, aungem la golul alpin, la postul de control nr. 4 unde avem și apă, de pe Muntele Cailor. Aici continuăm pe drumul foarte bine evidențiat pe curbă de nivel, în S-V muntelui Babeș și urcăm în serpentine spre vârful Bobu.

Aici creasta are aspectul unui platou, pe care continuăm pe un drum de caruță până sub Vârful Grohotiș. Aici facem stânga și urcăm pe potecă, lasând drumul în dreapta. În scurt timp ajungem pe Vârful Grohotiș.

De aici coborâm și regăsim drumul ce ocoleste vârful (trecerea prin vârf este obligatorie). După ce reintrăm în drum, continuăm pe acesta până la a doua creastă ce coboară spre est (în apropierea drumului găsim apă).

Drumul pe care coborâm se vede în stanga. Continuăm pe muchia ce coboară spre est (Vf. Ulita). De aici drumul ajunge la o stână (Nebunu), unde este și postul de realimentare nr.5 și trece pe lângă ea, intrând în padure.

Urmăm creasta matematic și dupa o bucată prin pădure urcăm pe Vârful Stâna și după ce mai parcurgem o bucată de creastă împădurită ajungem, ocolind Măgura Măneciu, în Poiana Mare lângă releul Radio. Continuăm pe drumul forestier ce coboară în DN1 A, dar în apropierea drumului îl părăsim și intrăm pe o scurtă potecă marcata cu bandă galbenă ce ne scoate la intrarea în satul Măneciu Ungureni.

Aici traversăm DN1A și dupa un scurt drum pietruit ajungem la barajul lacului de acumulare Măneciu. Traversăm pe baraj și ținem drumul forestier ce urcă spre munții Tătaru; după ce trecem prin punctul de control și revitalizare nr. 6, urcăm serpentinele de pe dealul Chiciureni, după care lasând în stanga drumul ce coboară în Valea Stânii pe la cascada Schinda și apoi, în dreapta, drumul ce coboară spre Slon, ajungem în apropierea Cimitirului Eroilor, de la Tabla Buții, dupa ce trecem în prealabil de Vf. lui Crai.

De la Tabla Buții coborâm pe traseul marcat cu cruce roșie (pe care am urcat la început ), până în Valea Stânii la postul de control nr. 7 (3).

Din Valea Stânii, ne întoarcem spre Culmea Buzăianu, dar urcăm prin padure pe triunghi albastru, pe valea Pârâului Sterp. Urcarea este abruptă și ne scoate repede în Culmea Gropsoarele – Zăganu, unde întâlnim traseul de la Semimaraton.

Trecem prin Vârful Gropșoarele, pe traseul marcat cu cruce roșie, și dupa ce ajungem La Răscruce, coborâm pe poteca marcată cu triunghi roșu, până la Cabana Muntele Roșu. Aici avem un ultim punct de revitalizare. De la cabană, coborâm pe traseul marcat cu punct albastru și ajungem în Cheia.

 

Eveniment

Competița de alergare montană Ciucaș X3

Cheia, Prahova, Romania

Info generale:
Alexandra State
Alexandra State: 0742207010

contact@ciucasx3.ro

Organizator

Clubul de Turism și Alpinism Ciucaș, Ploiești


Start/finish eveniment:
Cheia, Prahova, România

Info inscrieri Ruxandra Tănase: 0727347917

contact@ciucasx3.ro


Evenimentul pe Facebook

Detalii

  • Inscrieri pana la data de:
    1.09.2017
  • Numar de locuri
    200 participanti