Despre Noi • Ciucaș X3
Clubul de Turism și Alpinism Ciucaș Ploiești s-a înfiinţat în 1985 și este o organizație non profit, non guvernamentală, fără scop lucrativ sau comercial și fără angajați, care are ca scop promovarea turismului, alpinismului şi a altor sporturi legate de munte, în rândul tinerilor şi nu numai. Evenimentul Ciucaș X3, organizat de clubul nostru, este o manifestare sportivă pentru amatori, profesioniști și copii și are ca scop promovarea mișcării în aer liber. Scopurile conexe clubului nostru sunt promovarea masivului Ciucaş şi iniţierea de proiecte de dezvoltare durabilă a comunităţii din zonă.
Proiecte
Festivalul Ciucaș
Acest proiect s-a desfășurat în perioada 2003-2004. A fost o seară a muntelui la Ploieşti. A avut loc în luna decembrie la Teatrul Toma Caragiu din Ploieşti şi a adunat peste 300 de participanţi.
Alergare Montană Ciucaș X3
Membrii CTA Ciucaş vin în sprijinul comunităţii de alergători amatori din România, prin organizarea evenimentului Ciucaș X3. De peste 10 ani suntem alături de pasionaţii de mişcare în aer liber şi de iubitorii de munte.
Salvamont Ciucaș
Creat în 2003 în lipsa unui serviciu Salvamont în masivul Ciucaş. Serviciul Voluntar de Salvare Montană a contribuit la creearea Serviciului Public Judeţean Salvamont PH, o parte din membri activând şi azi în cadrul Serviciului Judeţean Salvamont PH.
Inițiativa Mont-ED
Program de educaţie montană ce constă în informarea elevilor şcoli din Ploieşti, în vederea practicării unui turism montan în condiţii de siguranţă. Membrii clubului participă la orele de dirigenţie şi în urma cursului elevii primesc materiale tipărite.
Caiete de Lucru Preșcolari
În colaborare cu Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Prahova, am tipărit 1000 de caiete de lucru pentru situaţii de urgenţă şi prim-ajutor. Credem în educarea simţului civic de la vârste fragede.
Ecologizare în Masivul Ciucaș
Anual desfăşurăm în Masivul Ciucaş acţiuni de remarcare şi igienizare, în colaborare cu SPJ Salvamont Prahova şi cu sprijinul Primăriei Măneciu, Ocolul Silvic Măneciu şi Cabana Silva.
Parteneri și Sponsori:




































Hai să vorbim!
Trimite-ne un mesaj folosind formularul de contact alăturat sau ia legătura cu noi prin telefon sau email și îți vom răspunde la orice întrebare.
Clubul de Turism și Alpinism Ciucaș Ploiești
Program:
Luni - Vineri
10:00 - 13:00